Totul despre stilul de dans Jive

După descoperirea Indiilor de Vest de către Columb, a început şi comerţul cu sclavi. Se estimează că în perioada 1840-1900 au fost deportaţi din Africa în coloniile Noii Lumi peste 40 de milioane de sclavi. Încetul cu încetul, cultura, religia, mitolgia şi muzica africană s-au contopit cu cea a indigenilor şi a europenilor. Din acest mix cultural s-au dezvoltat diversele stiluri de muzică şi de dans afro-americane, iar printre acestea se numără şi Jive-ul.

Acest dans are o istorie interesantă şi controversată. Deşi cuvântul „Jive” are origini neclare, există diferite variante cu privire la acestea. Astfel, cuvântul „Jive” a derivat, probabil, din „Jev”, care în limbajul vest-african Wolof înseamnă „a vorbi obraznic”. Acest cuvânt mai are şi un alt înţeles în argoul negrilor: „minciună, exagerare”. De asemenea, ar fi putut deriva şi din modificarea cuvântului englez „jibe” (a glumi). Alte semnificaţii de argou ale termenului „Jive” sunt: „comerciant ambulant”, „marijuana” şi „relaţii sexuale”.

Este însă neclar dacă vreuna dintre aceste semnificaţii a avut legatură cu folosirea termenului pentru dansul în speţă. În anii 1880, Jive-ul era cunoscut sub numele de Cake Walk, deoarece premiile pentru cele mai bune perechi de dansatori erau de cele mai multe ori o prajitură. Muzica asociată Jive-ului a fost cunoscută sub numele de „Ragtime”, probabil datorită faptului că protagoniştii se îmbrăcau în hainele („rags”) lor cele mai bune sau probabil pentru că era sincopată („ragged”). În anii ’20, Ragtime-ul a fost înlocuit de dansuri ca „Charleston” şi „Black Bottom” şi astfel şi-a făcut apariţia „Swing-ul”.

Spre sfârşitul anilor ’20, combinaţia dintre energicele dansuri „Breakaway”, „Texas Tommy” şi „Charleston” cu „Foxtrot-ul” a generat un nou dans, numit „Lindy Hop”. Cu mişcările sale acrobatice, Lindy Hop-ul a fost dansul anilor ’20 – ’30. Numele său are o poveste aparte. Pe 21 mai 1927, Charles Lindbergh, aviator american, uimea lumea cu primul zbor solo de la New York la Paris, deasupra Atlanticului. În toate ziarele se putea citi cu litere de-o şchioapă titlul „Lindy Hops The Atlantic” (Lindy sare Atlanticul). Într-o seară, imediat după zborul lui Lindbergh la Paris, la Ballroom-ul Savoy din New York, un localnic pe nume George Snowden, poreclit „Shorty George”, privea cuplurile care dansau.

Fiind întrebat de un reporter ce anume dansau aceştia, George nu a făcut altceva decât să citească titlul unui articol despre zborul lui Lindbergh dintr-un ziar care se afla pe banca alaturată, spunând „Lindy Hop”! Şi astfel, acest dans a cunoscut consacrarea în New York, iar de aici s-a propagat în toată lumea. În afară de Lindy Hop, în timpul erei Swing s-a bucurat de o recunoaştere deosebită un al doilea stil de dans din varietatea dansurilor afro-americane: Blues-ul. Acesta a apărut la începutul secolului al XIX-lea în America de Nord şi a pătruns în Europa în 1920. Contopirea acestor stiluri muzicale – Blues şi Swing – a dat naştere unui mix muzical pe care se dansa Boogie-Woogie, un dans iubit şi astăzi. Dansatorul de culoare Bill Robinson a avut un rol foarte important în răspândiea şi evoluţia acestui dans. Cea mai importanta caracteristica a acestui dans este viteza. Jive-ul este un dans ritmat, cu un tempo rapid si foarte rapid.

Este o adevarata proba de rezistenta pentru dansatori. In cadrul competitiilor este ultimul. Dansatorii sunt nevoiti sa demonstreze ca, dupa toate celelalte patru dansuri, mai au energie si pentru Jive. Ritmul muzicii este de 4/4, cu un tempo de 42-44 de batai/minut. In competitii dureaza 1,5-2 minute, dansandu-se accentuat pe timpii 2 si 4.