Despre stilul de dans Slow Fox

Genul Ragtime, care se presupune că a apărut pe la mijlocul secolului al IX-lea, a fost iniţial interpretat la pian şi se baza pe marşurile europene tradiţionale. Ceea ce a adus nou a fost apariţia unor sincope ritmice, obţinute prin întârzierea sau, dimpotrivă, grăbirea unei note muzicale cu jumătate de timp, în timp ce ritmul normal era menţinut constant cu mâna stângă.

Deşi sincoparea ocazională nu era un lucru nou în peisajul muzical, ea fiind folosită cu mult timp înainte de Mozart, Beethoven, Brahms şi alţi compozitori europeni, folosirea ei permanentă şi constantă în Ragtime a reprezentat ceva nou. Primul nume asociat cu Ragtime-ul timpuriu a fost cel al lui Scott Joplin.

Acesta s-a născut în anul 1868 în Texarkana, Texas, unde a şi primit câteva lecţii de muzică din partea unui profesor de origine germană rezident în acel oraş. În 1885, Joplin a plecat la St. Louis unde a cântat cu orchestra Honest John la „Turpin’s Silver Dollar Saloon”. Zece ani mai târziu s-a mutat în Sedalia, Missouri unde a început să compună muzică rag.

Cea mai importantă piesă, care de altfel i-a adus şi consacrarea, a fost „Maple Leaf Rag”. În ciuda succesului pe care l-a avut muzica lui, Joplin a avut o viaţă nefericiă, murind în 1917 într-un ospiciu, singur şi uitat de lume. Primul dans interpretat pe muzică rag s-a numit „One – Step” şi presupunea ca dansatorul să păşească pe fiecare bătaie a muzicii, acest gen de mişcare fiind ideal pentru un rag rapid sau un marş.

O versiune a acestui dans, care a avut un succes deosebit, a fost „Castle Walk”, apărut în 1912 şi despre care vom mai vorbi. În acelaşi an, spectacolul muzical „Over the River” a fost adus din San Francisco în New York. În acest spectacol apărea un gen de dans numit „Turkey trot” care era un „One – Step” rapid şi în care dansatorii îşi fluturau braţele exact ca nişte curcani în ritualul împerecherii.

În acelaşi spectacol era şi un cântec numit „Everybody’s Doing It” al cărui refren era „It’s a bear !”.

Acest lucru i-a sugestionat pe dansatori să se miște ca nişte urşi. Astfel, dintr-o dată, peste tot în S.U.A. au apărut dansuri cum ar fi: „Turky trot”, „Grizzly bear”, „Bunny hug”, „Boston deep” etc., care făceau parte din familia „One – Step”.

Acesta a supravieţuit până prin 1930 şi este unanim considerat ca fiind precursorul Foxtrot-ului. Jazz-ul, un alt gen muzical foarte important în geneza Foxtrot-ului, a apărut la sfarşitul secolului al XIX-lea în bordelurile din sudul şi centrul S.U.A., unde cuvântul jazz era des asociat cu interacţiunea sexuală şi unde negrii din sud, eliberaţi din sclavie, au început să cânte muzică europeană cu influenţe afro.

Deşi în general se consideră că New Orleans a fost locul de naştere al Jazz-ului, aceasta nu este neaparat strict adevărat, ţinând cont că stiluri similare de muzică au apărut relativ simultan şi în St. Louis, Memphis, Kansas City, etc.

În jazz, spre deosebire de muzica tradiţională, accentele se pun pe a doua şi a patra bătaie din masură. O altă caracteristică a jazz-ului o reprezintă swing-ul care, în principiu, se referă la o pulsaţie regulată a ritmului fără de care, aşa cum spunea şi Duke Ellington, „It Don’t Mean a Thing if It Ain’t Got that Swing”. Foxtrotul este un dans romantic, ce la prima vedere pare sa contina pas simpli, dar care combina pasii lenti cu pasii rapizi, timing-ul fiind de obicei lent, rapid rapid sau lent lent rapid rapid.

Timing-ul este poate cea mai importanta caracteristica a Foxtrotului si ceea ce da acestui dans farmecul aparte atunci cand este privit de spectatori. Pentru ca invatarea Foxtrot-ului sa nu para o provocare prea mare pentru dansatorul amator, se recomanda ca acestia sa invete mai intai fie valsul, fie quick step-ul, ambele fiind un punct excelent de start pentru foxtrot.

Desi Foxtrot-ul este foarte similar cu valsul, fiind unul dintre cele mai line si armonioase dansuri de acest tip si urmand aceeasi directie opusa acelor de ceasornic pe ringul de dans, acesta se caracterizeaza prin cativa pasi distinctivi pentru stil. In Foxtrot, dansatorii fac pasii lung atunci cand tempo-ul este lent si pasi scurti atunci cand tempo-ul este rapid.

Tempo-ul muzicii dicteaza cat de lungi sau scurti trebuie sa fie pasii, iar pentru a mentine fluiditatea dansului, ambii parteneri trebuie sa fie in perfecta armonie cu muzica. Foxtrot-ul a fost cea mai importanta evolutie in domeniul dansului de salon. Combinarea pasilor rapizi (quick) cu cei lenti (slow) ofera mai multa flexibilitate si placere de a dansa decat dansurile one-step si two-step pe care le-a inlocuit.

Foxtrot-ul dispune de cea mai mare varietate si, in multe feluri, este dansul cel mai greu de invatat!