Valsul: o istorie controversată
Cursurile de vals de la școala noastră sunt printre cele mai populare în rândul oamenilor de toate vârstele. Fie că e vorba de copii care vor să facă mișcare, fie de viitori soți care vor să-și impresioneze invitații la nuntă cu ajutorul unui profesor, valsul nu are cum să dea greș. Totuși, lucrurile n-au stau mereu așa.
Denumirea sa provine de la „walzen” – „a se întoarce” în limba germană –, iar dansul își are originile în muzica populară din regiunea Tirolului vestic din Austria (deși unii autori asociază coregrafia cu „volta”, un dans de cupluri din secolul al XVI-lea). Oricare ar fi originea sa exactă, până la sfârșitul anilor 1700, s-a răspândit în întreaga Europă. Acesta a fost popularizat în rândul tinerilor din clasele de mijloc, care nu aderau la obiceiurile aristocratice învechite.
Valsul era departe de coregrafia precisă a unui dans ca menuetul, care, în general, ținea dansatorii la o lungime de braț unul de altul. Noul stil de dans a permis partenerilor să se apropie și să-și pună brațele în jurul celuilalt în timp ce se învârteau pe ringul de dans. Deși criticii conservatori au fost indignați, deoarece până atunci dansatorii putea, cel mult, să se țină de mâini la o anumită distanță în timpul unei coregrafii mai complexe, acest stil a cucerit înalta societate, devenind dansul preferat la baluri datorită noului accent pus pe postură și pe eleganța dansatorilor, caracteristici prin care se definește și astăzi.
Cum a devenit valsul vienez o emblemă a societății austriece
Valsul vienez s-a dezvoltat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea dintr-un dans german numit „volta” (sau „lavolta”) și mai târziu „ländler” în Austria. Volta era dansată de membrii societății bogate și a devenit scandaloasă din cauza apropierii și a tehnicii sale.
În 1818, Madame de Genlis (1746-1830), scriitoare de origine franceză și guvernantă a familiei regale franceze a declarat într-una dintre cărțile ei că valsul poate corupe orice tânără onestă: „O tânără, îmbrăcată lejer, se aruncă în brațele unui tânăr. O strânge la piept și o cucerește cu atâta impetuozitate încât în curând își simte inima zbătându-se violent. Asta este ceea ce ei numesc vals!” Apoi, în 1833, un manual britanic de bune maniere recomanda ca doar femeile căsătorite să danseze valsul, fiind considerat imoral pentru tinerele necăsătorite.
Totuși, odată cu trecerea timpului, valsul a devenit tot mai popular, determinând curtea regală să construiască numeroase săli de dans. S-a stabilit ca un acompaniament standard pentru evenimentele importante din Viena și este considerat unul dintre cele mai populare stiluri de dans până azi. Mai mult, majoritatea muzicienilor au început să recunoască frumusețea noului stil și să compună din ce în ce mai multe opere pentru acest dans.
Din 1864, Johann Strauss a compus exclusiv muzică de vals care a propulsat acest gen către popularitate, motiv pentru care a câștigat și titlul de „Regele valsului”. Trei ani mai târziu, a fost compus celebrul cântec „Dunărea albastră”, recunoscut și astăzi ca imnul austriac neoficial.
Mulți compozitori renumiți au transformat un simplu dans de țară în opere pline de vervă, inspirând la rândul lor alți compozitori, cum ar fi Frédéric Chopin. În Rusia, Piotr Ceaikovski a folosit dansul în unele dintre baletele sale, precum „Lacul lebedelor”, „Frumoasa adormită” și, cel mai faimos, „Spărgătorul de nuci”. Astfel, contribuția acestora și a operelor muzicale importante lăsate de ei a dus la nașterea stilului cunoscut și admirat astăzi.
În pași de vals
De la informații despre istoria plină de peripeții a acestui dans fermecător, să trecem puțin și la câteva sfaturi mai practice, pe care le poți aplica și tu, inclusiv în afara cursurilor noastre. Da, ai ghicit, e vorba de o suită de pași care pot fi învățați rapid. Așa că s-o luăm încetinel, ca să vedem ce iese.
Pasul de bază pentru vals este un pas casetă („Box step”). Este numit după modelul pe care îl creează pe podea (cutie sau pătrat) și care formează tiparul mișcărilor. Un pas casetă poate fi împărțit în două: o jumătate de casetă înainte și o jumătate înapoi. La rândul ei, fiecare jumătate are trei etape: un pas înainte sau înapoi, un pas în lateral și un pas pentru a aduce picioarele împreună.
Pentru bărbați sau pentru persoana care conduce, suita de pași arată în felul următor:
- Pas înainte cu piciorul stâng.
- Pas în lateral cu piciorul drept.
- Piciorul stâng lângă cel drept.
- Pas înapoi cu piciorul drept.
- Pas în lateral cu piciorul stâng.
- Piciorul drept lângă piciorul stâng.
Iar pentru femei sau persoanele care se lasă conduse:
- Pas înapoi cu piciorul drept.
- Pas în lateral cu piciorul stâng.
- Piciorul drept lângă piciorul stâng.
- Pas înainte cu piciorul stâng.
- Pas în lateral cu cel drept.
- Piciorul stâng lângă piciorul drept.
Poate părea complicat la prima vedere, dar nu-ți face griji, pentru asta suntem noi aici, la Școala de Dans – Daniel Petre. Dacă te încumeți să urmezi cursurile noastre de dans, vei vedea cât este de ușor.
Concluzie
Valsul vienez a continuat să fie popular până în anii 1940, când mișcarea și sentimentele anti-germane au făcut ca acesta să fie aproape eliminat din grupul de dansuri standard existente în competiții. Totuși, în 1950, Paul Krebs și soția sa Margit, care au câștigat cu acest stil de dans la campionatele profesionale germane, au fost invitați să ofere o reprezentare pentru British Dance Council. Cuplul a dansat un vals vienez atât de frumos încât aceștia au înțeles adevărata sa valoare și au restaurat valsul la statutul pe care îl are și astăzi.
În urma experienței profesionale acumulate de-a lungul anilor petrecuți în lumea competițiilor, dar și în calitate de profesori de dans, ne-am dat seama cât de important este valsul pentru fiecare dintre noi. De la actul comunicării dintre parteneri și până la eleganța fiecărui pas de dans, totul tinde către perfecțiune. Prin intermediul său și cu ajutorul cursurilor noastre poți învăța cum să ai o postura corectă și mișcări cât mai echilibrate, care pot ajuta pe oricine să aprofundeze cu mai multă simplitate orice alt stil.
